Ion Țiriac se află pe locul doi în topul celor mai bogați români. Revista Forbes a calculat că are o avere de aproape 1,2 miliarde de euro. Magnatul român are o mulțime de afaceri, iar unul dintre domeniile unde a obținut profit a fost managementul sportiv. Fostul jucător i-a îndrumat în carieră pe Boris Becker și Guillermo Vilas, iar acum o ajută pe Simona Halep. Puțini știu că și-a dorit foarte tare să lucreze cu Michael Schumacher.
Ion Țiriac deține un adevărat imperiu de aproape 1,2 miliarde de euro. Are afaceri în mai multe domenii: imobiliare, auto, comerț și sport. Drumul până aici a fost presărat și cu nereușite. Fostul jucător de tenis și-a dorit foarte tare să colaboreze cu Michael Schumacher, dar pilotul cu 7 titluri în Formula 1 l-a refuzat. Mutarea a fost dezvăluită de fostul manager al campionului german.
„În cei mai bine de 25 de ani în care am lucrat împreună mai mulți manageri au încercat să pună mâna pe Michael Schumacher, iar printre ei s-a aflat și Ion Țiriac. Dar nimeni nu a putut distruge colaborarea.
Michael a spus întotdeauna: «Niciodată nu schimbi o echipă câștigătoare» a afirmat Willi Weber, conform Der Westen, preluat de Eurosport.
Ion Țiriac deține mai multe competiții de tenis, dar este și un apropiat al lui Bernie Ecclestone, omul care conduce Formula 1. Împreună au încercat chiar să aducă o cursă din „Marele Circ” în România.
Michael Schumacher a suferit un grav accident la schi în anul 2013. Medicii au constat că are un traumatism cranian sever și o hemoragie și l-au operat de două ori. Șase luni a fost în comă.
În acest moment este tratat la reședința familiei din Elveția, iar veștile despre starea sa sunt puține. Jurnaliștii de la „Le Parisien” susțin că pilotul este transportat de câteva ori pe an în Franța la celebra clinică „Georges Pompidou”. Aici primește un tratament revoluționar cu celule stem.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER